Două grupări specializate în trafic de droguri au fost destructurate la Botoșani

Două grupări specializate în trafic de droguri au fost destructurate la Botoșani
Publicat: 30/06/2015, 14:05

Potrivit unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, împreună cu polițiști de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, Brigăzile de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și Iași, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, Serviciul Județean Anticorupție Botoșani și de la Inspectoratul de Poliție al Județului Botoșani, au făcut, marți, 23 de percheziții domiciliare în municipiile Botoșani, Suceava și Iași, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, formate din 40 de persoane și specializate în trafic de droguri de risc și de mare risc, dar și de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2013, în județul Botoșani au fost puse bazele a două grupări infracționale organizate care au acționat până în 2015, în mod coordonat, desfășurând activități de procurare, transport, ambalare, deținere în vederea vânzării, distribuție și vânzare, de droguri de risc și de mare risc, precum și de produse cu efecte psihoactive.

În municipiul Botoșani, gruparea avea două paliere de organizare – unul de coordonare a activităților ilicite și unul de execuție.

Drogurile și substanțele cu caracter psihoactiv erau comercializate cu sume cuprinse între 60 și 100 de lei pentru un gram, în municipiile Botoșani și Suceava, pe stradă sau prin comenzi telefonice.

Anchetatorii au stabilit că grupările erau interconectate.

În urma descinderilor, au fost identificați peste 60 de consumatori.

Un număr de 75 de persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Botoșani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
S-a dus cel mai generos actor. ZI DE DOLIU în România: "Era penultimul mohican din...
Prințul Harry și Meghan Markle. Blestemul lăsat în urma lor
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Croatul Ante Pavelic, întemeietorul și ideologul Ustaše. Politician, avocat, nazist, criminal de război, consilier al...
×